vineri, 18 noiembrie 2016

Captain America: Civil War


Captain America: Război Civil

Înainte să încep, să clarificăm un lucru: nu îmi place Căpitanul America ca supererou (nici în filme, nici în benzile desenate) și, cu toate că Soldatul Iernii a fost unul dintre cele mai bune filme din MCU (Marvel Cinematic Universe), am simțit lipsa lui Iron Man. Ei bine, Captain America: Război îi va dezamăgi pe cei care au venit la cinematografe pentru Căpitan, deoarece acest film este în egală măsură și despre Iron Man, cât și despre toate celelalte personaje din echipa Avengers.

Povestea este una foarte bine structurată, iar aici s-a văzut experiența de opt ani a celor de la studiourilor Marvel. Războiul Civil îi pune în față pe cei doi lideri ai Răzbunătorilor, moment pentru care fanii sunt pregătiți încă din primul film Avengers. Relația dintre Tony Stark și Steve Rogers a fost una tensionată încă de la început, din simplul fapt că valorile și personalitățile celor două personaje de bază se bat cap în cap.

Dinamica este similară cu cea dintre Batman și Superman, dar Captain America: Război Civil are avantajul unor personaje deja conturate prin propriile lor filme, dar și cel al unei relații existente înainte de acțiunea din acest film. Conflictul principal în acest film este dat de faptul că Iron Man crede că (în urma evenimentelor din Avengers: Age of Ultron și a unui eveniment de la începutul acestui film) este cazul ca Răzbunătorii se supună controlului guvernelor și să nu mai fie un organism independent care nu răspunde nimănui. Rogers nu este de acord, deoarece este de părere că va ajunge să servească interesele unei părți și nu binele comun.

Conflictele dintre cei doi lideri creează unde în toată echipa Avengers, iar supereroii se împart în facțiuni. Războinicul Iernii, Bucky Barnes (jucat de românul Sebastian Stan), este încă un factor care contribuie la tensiunea dintre eroi, dar Răzbunătorii au de-a face și cu un inamic care stă ascuns în umbre.


Povestea este bine construită, iar scenariștii s-au asigurat că toate personajele – fie ele principale sau secundare – primesc suficient timp pe ecran încât să fie relevante pentru public. Acest lucru le-a ieșit un pic prea bine, având în vedere că am uitat că urmăresc un film din seria Captain America și nu unul din seria Avengers.

Marii absenți sunt Thor și Hulk, care probabil ar fi transformat bătălia dintre cele două facțiuni de supereroi în una care ar fi pus în pericol întreaga planetă. Și, dacă tot am pomenit despre bătălii, trebuie să știți că filmul este presărat cu numeroase scene de acțiune, iar cea mai impresionantă din punct de vedere vizual se dă între toți supereroii. Iron Man este susținut de War Machine, Black Widdow, Vision, Black Panther și Spider-Man, iar Căpitanul America îl are alături pe Soldatul Iernii, Hawkeye, Scarlett Witch, Falcon și Ant-Man. Raportul de forțe este aproape 1:1, iar efectele speciale își spun cuvântul, mai ales combinate cu acțiunea filmată cu o cameră specială IMAX.

Bătălia principală este de proporții epice, dar nu pot să zic că m-a ținut pe marginea scaunului. Problema a fost în stilul caracteristic al Marvel Studios, iar după fiecare pumn a urmat câte o glumiță, lucru care a diminuat dramatismul atât de necesar în anumite momente.

De fapt, asta a fost singura mea problemă cu tot filmul. A fost prea distractiv. Știu cum sună, dar dacă alții s-au plâns că Batman v Superman nu a avut suficient umor, eu pot să mă plâng că Captain America: Război Civil a avut prea multe glume. Trei dintre personaje – Iron Man, Spider-Man, Ant-Man – sunt cunoscute pentru replicile amuzante, iar toate trei la un loc au tăiat din seriozitatea unor subiecte abordate.

Pelicula a încercat să-i umanizeze pe supereroii măcințai de vină, frustrați de faptul că sunt nevoiți să se lupte între ei. A încercat să-i arate că regretă prietenia distrusă, dar ca spectator nu poți simți tristețea lor sau să crezi că este veridică când după fiecare scenă mai ”întunecată” urmează o glumiță care să detensioneze publicul.

Noroc că scena de final nu a încercat să facă același lucru și, contrar tradiției filmelor din MCU, totul nu s-a terminat cu bine. Din contră, chiar avem parte de mai multă ”substanță” în ultimele 20 de minute ale filmului decât în tot restul peliculei.

Din punct de vedere vizual, m-au deranjat cadrele tăiate prea rapid când a fost vorba despre unele scene de luptă, dar am avut parte și de coregrafii spectaculoase care, în final, au fost suficient de bune încât să pot ierta micile extravaganțe de montaj care m-au amețit.

Per total, filmul este cel mai bun pe care l-am văzut dintre toate produse de studiourile Marvel. Este mai bine construit decât Batman v Superman din punct de vedere al relațiilor dintre personaje, dar aș fi vrut mai multe momente tensionate în film. Totuși, este un film care își merită cu vârf și îndesat banii de bilet și nu prea există șanse să plecați din sală dezamăgiți.



marți, 3 mai 2016

Zeii egiptului

DE CARLA MONA GÎLCĂ 25 FEBRUARIE 2016

Ce te-ai face dacă tata ar avea un favorit și n-ai fi tu acela? Ce-ai face dacă ție nu ți-ar mai veni rândul la... condus mașina (pentru că nu cred că au mulți din zilele noastre acces la tronuri)? Probabil te-ai bosumfla și te-ai mulțumi să stai în umbră, complotând doar de dragul de-a o face, dar fără finalitate.
Însă Set e un zeu care, dacă e nemulțumit și i se pare că sorții îi sunt potrivnici, se răzvrătește și dă orice ordine peste cap. De aceea, Horus (Nikolaj Coster-Waldau), moștenitorul legitim al tronului Egiptului, e nevoit să fugă în exil, unde să-și plângă ochii și părinții. Și de milă, desigur. Pentru că în lupta cu unchiul său, deși amândoi ajung să se folosească de armurile extrem, dar extrem de cool și cu puternice nuanțe mitologice (șacal/șoim), experiența învinge, iar Set devine rege.




Horus cu armura lui de șoim
Noroc cu bieții muritori care nu-și pierd speranța că Horus va reveni și va salva Egiptul, altfel se ducea de râpă tot.
Deși cei doi zei sunt capul de afiș, Bek (Brenton Thwaites), un hoț extrem de agil și neglijent de curajos, este personajul cel mai bine conturat și e cel cu care am ajuns să empatizez cel mai mult. Din iubire pentru Zaya (Courtney Eton), el e dispus să-și riște viața și chiar viața de Apoi, ba chiar capătă încredere în zei. Pornit în aventura vieții sale alături de zeul menit să salveze lumea, Bek oferă cele mai amuzante momente și reprezintă cu mândrie umanitatea în lupta inegală cu zeii. Misiunea sa și a lui Horus? Să-l distrugă pe Set și să-l repună pe regele de drept pe tron.



Frumoasa Zaya, pentru care Bek și-ar da și viața
Ce-i drept, un plus mare al filmului e reprezentat de efectele speciale, armonios combinate cu o coloană sonoră care-ți dă fiori și te duce cu gândul la epopei. Marco Beltrami a făcut soundtrack-ul și pentru World War Z și I, Legend, deci așteaptă-te la ritmuri care să îți gâdile toate simțurile.
Revenind la efecte, e și normal să ia ochii având în vedere că povestea abundă în elemente mitologice și bogății (vezi auriu peste tot). Armurile, monștrii cu care se luptă Horus, vizita la bunicul Ra, piramidele, țărmul unde nu le este permis celor vii să pătrundă, toate îți încântă ochii, mai ales dacă optezi pentru varianta IMAX 3D a producției.


Efecte care te dau pe spate
Dar poveștii îi lipsesc parcă o profunzime și un dramatism care să te facă într-adevăr să treci prin toate stările posibile la film. Forma este superbă, acțiune cât cuprinde, glume și un erou (Bek) extrem de simpatic, dar conținutul mai mergea șlefuit.
Deși cu un potențial extraordinar de a fi un răufăcător memorabil, Butler reușește doar să fie puțin înspăimântător. Nu te face nici să-l urăști, nici să-l iubești, cum reușesc unele personaje negative. E decent pentru că îl prind rolurile de mare conducător de armate, dar atât. Se putea nițică mai multă pasiune.

Set și armata lui invincibilă
Bek, în schimb, înclină balanța spre „film de văzut” pentru că e charismatic, e curajos dar e și romantic, e drept și e isteț, are tot ce-i trebuie pentru a cuceri fanii. Fără el, acțiunea ar fi fost mult mai săracă - am apreciat câtă importanță i s-a acordat unui muritor de rând în această luptă crâncenă. El și Zaya chiar eclipsează cuplul (sau să spun triunghiul) divin.
Mai sunt și alte personaje care nu-s la fel de importante, dar fiecare contribuie la deznodământ în felul său. L-am apreciat și pe Zeul Înțelepciunii, are niște replici care chiar te fac să râzi.


Bek cutezătorul
Când se confruntă „Leonidas” cu „Jaime”, șansele sunt destul de echilibrate. Glumesc, desigur, deși eu aș miza oricând pe „Jaime”. Dacă Butler nu prea a ieșit din tipare, Coster-Waldau parcă mi s-a părut mai dedicat rolului. Deși amândoi au arătat ca niște zei (că de-aia au muncit atât la sală), Bek a reușit să fure lumina reflectoarelor. Accidental sau intenționat, tot omul e mai tare!
Elodie Yung a avut și ea o prestație frumoasă (propriu și figurat), Zeița Iubirii chiar are un cuvânt de spus în toată povestea.

Horus în forma sa umană
Ro Image îți aduce Zeii Egiptului în cinematografele din România începând cu 26 februarie. Dacă te-am intrigat măcar puțin, dă o fugă la cinema să vezi cu ochiul (pun intended) tău. Acum e momentul să-ți alegi o tabără, pentru că pe tron nu poate sta decât un zeu, iar echilibrul lumii depinde de asta!


sâmbătă, 26 martie 2016

Zootopia



In orasul Zootopia, o vulpe cu gura mare i seinsceneaza o crimă pe care nu a comis-o.
Politistul cel mai bun din Zootopia, un iepure neprihanit, este pe urma vulpii, dar cand amandoi devin tintele unei conspiratii, sunt obligati sa lucreze impreuna si descopera ca si dusmanii naturali pot deveni cei mai buni prieteni.
Deşi filmul nu pare cine știe ce va sigur este unul care va va tine cu sufletul la gură
Până și producători filmului spuneau că au ramas surprinși cât de bine a ieșit acesta ajungând să depășească anumite filme ca număr vizualicari cum ar fii Avatar sau Frouzen.
Simetria acțiuni desfășurate dealungul filmului reușesc ca iti de o stare de emoție desigur filmul me fiind lipsit de numeroasele sceme aioase cum ne-am obișnuit dar filmul reușește să facă referință la alte filme prin comportamentul personajelor.



miercuri, 27 ianuarie 2016

Maleficent




Prietenia dintre femei, chiar dragostea dintre femei câştigă vizibilitate. Femeile nu mai apar doar ca rivale, ci pot să se distreze împreună, să se ajute, să se ocrotească, să se aprecieze unele pe altele. (Vara asta a fost lansată şi comedia “The Other Woman” şi să ne amintim şi de “The Heat” cu Sandra Bullock şi Melissa McCarthy, în care avem de-a face cu această perspectivă a camaraderiei feminine – deloc nouă în viaţă, dar nouă în filme.) Au trecut decenii în care filmele Disney au îngroşat stereotipurile despre mama vitregă care îşi urăşte fiica mai tânără şi mai frumoasă şi despre prinţesele care se detestau între ele, chiar şi surori fiind, căci doar una putea câştiga regatul şi prinţul de vis. Ajunge! “Maleficent” vine să ne arate un triunghi de prietenie – şi hârjoneală – între trei zâne care cresc o prinţesă şi o relaţie complexă între o adolescentă energică şi curioasă şi naşa ei, femeia puternică şi neînţeleasă pe care o ia drept model în viaţă.

Poveştile pe care printulva Disney a început de-o vreme să ni le spună nu mai sunt unidimensionale şi fade. Ba chiar pot funcţiona ca pilde date celor mici, fiindcă nu mai sunt complet rupte de realităţile zilelor noastre. După “Brave” (animaţie co-produsă cu Pixar) şi “Frozen”, studioul vine cu o a treia poveste de dragoste adevărată care ocoleşte reţeta Disney, căci, din nou, nu e deloc o dragoste dintre făptura delicată a unei prinţese aşteptânde şi alcătuirea semeaţă a unui Făt-Frumos cuceritor. Cu un ton mai sumbru, dar aducând răspunsuri la nişte curiozităţi vechi, “Maleficent” e recomandabil copiiilor care merg deja la şcoală (mai mulţi părinţi care au vizionat filmul consideră că vârsta potrivită e +8 ani).
“Maleficent” e redarea basmului clasic “Frumoasa din Pădurea Adormită” din perspectiva ursitoarei care a blestemat-o pe Prinţesa Aurora să se înţepe în deget cu un fus, când va împlini 16 ani, şi să cadă într-un somn vecin cu moartea, din care numai sărutul cuiva care o iubeşte cu adevărat o va putea trezi. Animaţia Disney “Sleeping Beauty / Frumoasa din Pădurea Adormită” a apărut acum 55 de ani, ceea ce înseamnă că de prea mult timp povestea lui Maleficent a rămas sub tăcere.

Maleficent si Aurora
Pentru că nu prea aveam habar ce a făcut şi cum a trăit Maleficent înainte să apară la castel şi să-şi rostească dubiosul blestem (care sună, nu-i aşa?, improvizat pe moment), filmul live action ne spune ce i s-a întâmplat. Vedem lumea prin ochii ei, mai întâi verzi şi puri ca o poieniţă şi apoi verzi, înveninaţi şi scăpărători. Ella Purnell e Maleficent în adolescenţă, iar apoi Angelina Jolie preia personajul şi-l dezvoltă într-unul pe care îl putem înţelege, admira şi îndrăgi.
Scenariul a fost scris de Linda Woolverton, care a mai colaborat cu Disney pentru apreciatul “Lion King”, cealaltă adaptare de basm cu o frumuseţe greu încercată – “Frumoasa şi Bestia / Beauty and the Beast” şi pentru versiunea cel puţin discutabilă “Alice in Wonderland” regizată de Tim Burton. Povestea imaginată de Woolverton dă răspunsuri neaşteptate unor dileme, dar ne lasă cu altele. Maleficent creşte orfană (asta nu ni se explică) într-un tărâm luxuriant şi magic, plin de creaturi CGI, în vecinătatea unui regat al oamenilor invidioşi şi avari.
Scenele introductive seamănă cu zborurile călare pe creaturile cu coadă neuronală din “Avatar” căci Robert Stromberg, regizorul care debutează cu “Maleficent”, a lucrat ca designer de producţie la “Avatar”-ul lui James Cameron, la “Alice in Wonderland” de Tim Burton şi “Oz the Great and Powerful” de Sam Raimi. Dacă vă amintiţi, Alice şi Oz au fost înconjuraţi – ba chiar înghesuiţi – de o mulţime de creaturi fantastice generate prin animaţie computerizată. Ei bine, cu Maleficent, Stromberg se dezlănţuie şi populează lumea din regatul Moors cu şi mai multe şi mai felurite arătări.

Maleficent in copilarie
Zână bună şi înaripată, Maleficent e într-o perfectă armonie cu fauna şi flora regatului ei. Încă din copilărie, se împrieteneşte cu Stefan, un băieţel care reuşeşte să se strecoare dintr-un regat în altul. Maleficent e cucerită atunci când Stefan, care e sărac lipit, îşi azvârle inelul de pe deget pentru a putea să-i strângă mâna amicei sale, după ce află că metalele le ard pe magicele zâne. Din păcate, Stefan uită apoi să o mai viziteze pe Maleficent şi creşte pierzându-şi sufletul în ambiţiile de a obţine bogăţia şi puterea. Dacă ar fi avut norocul lui Arwen din “Lord of the Rings” să întâlnească un tip precum Aragorn, alta ar fi fost soarta lui Maleficent.
Aşa cum se întâmplă de multe ori cu femeile, Maleficent rămâne îndrăgostită şi în absenţa lui Stefan, care i-a spus cândva că sărutul lor e unul de dragoste adevărată. Când acesta reapare, după mulţi ani, cu planuri ascunse, ea nu-şi poate închipui că el ar putea să-i facă vreun rău. Pentru a-şi cuceri succesiunea la tronul regatului oamenilor, Stefan îi retează aripile lui Maleficent, sperând să o anihileze. Trădarea şi pierderea libertăţii (şi a unei părţi din identitate) o transformă pe Maleficent într-o vrăjitoare rea. Însă chiar şi umplută de venin, ea îşi păstrează un simţ al corectitudinii şi felul ei de a fi rămâne de-o complexitate magnetică. Atunci când o blestemă pe prinţesa Aurora să doarmă până ce va fi sărutată de cineva care o iubeşte cu adevărat, o face pentru a-i arăta lui Stefan cum se simte cruzimea cu care el a tratat-o. Tot într-o asemănare cu franciza populată de hobiţi, gnomi, elfi, orci şi Gandalf, Maleficent are şi ea propria sa armată de arbori! (Căci nimic nu se pierde, totul se transformă, iar ideile sunt cel mai simplu de reciclat.)
Armata de copaci
În cei 16 ani de când Aurora e blestemată şi până să aibă efect blestemul, Stefan îşi trimite fiica în pădure, departe de toate fusurile de tors, să fie crescută de cele 3 zâne bune, care funcţionează ca un trio de mătuşi zăpăcite, guralive şi nepricepute, dar cu cele mai bune intenţii. Maleficent nu se poate abţine să nu vegheze de la distanţă asupra Aurorei, mai întâi pentru a se distra pe seama ei şi a zânelor, dar în cele din urmă pentru a o proteja pe “mica bestie”, care ajunge să-i ia ceea ce a mai rămas din inima sa frântă. Prinţesa creşte cunoscându-i umbra lui Maleficent, pe care o consideră naşa ei magică (în engleză, “fairy god mother”, e mai plin de înţelesuri) şi armonizându-se perfect cu vietăţile din regatul cel fermecat. (Bătaia cu noroi dintre melc-broscozaurii ceia, Ella Fanning/Aurora şi Angelina Jolie /Maleficent e cel mai distractiv moment al filmului!).
Atunci când vine vremea să se împlinească blestemul, Maleficent îşi regretă deja de mult răzbunarea impulsivă, însă, pentru că e convinsă că iubirea adevărată nu există pe lume, crede că nu-şi poate salva protejata. Când Aurora cade în somnul cel adânc, Maleficent o pupă pe creştet în semn de rămas-bun şi-i mărturiseşte că nu va trece nicio zi în care să nu-i fie dor de zâmbetul ei luminos, iar asta schimbă cu totul povestea… Bine, prinţesa e sărutată şi de prinţ, dar cui îi mai pasă?

vineri, 15 ianuarie 2016

Pixels: o aventura digitala


Ca niste copii din anii 1980, Sam Brenner (Adam Sandler), Will Cooper (Kevin James), Ludlow Lamonsoff (Josh Gad), și Eddie “Fire Blaster” Uzina (Peter Dinklage) au salvat lumea de mii de ori cu 25 de cenţi pe joc în arcadele de jocuri video. Acum, ei vor trebui să o facă asta si in realitate.
Atunci când străinii intergalactici descoperă o caseta video ale jocurilor clasice cu arcade lansata in spatiu in speranta unui contact pasnic cu alte forme de viata si aceasta este interpretata greșit ca fiind o declarație de război atunci incep adevaratele probleme.
Ei ataca Pământul, folosind jocurile video ca modelele ale atacurilor – și acum, Președintele Cooper trebuie să apeleze la prieteni lui (old-school) pentru a salva lumea de la a fi distrusă de Pac-Man, Donkey Kong, Galaga, Centipede, și Space Invaders.
Stiti voi jocurile alea video clasice inainte de GTA, NFS si multe altele.
Desigur ca orce alt film al epoci moderne acesta este nelipsit de actiune, suspans, cateva scene de comedie pura si nelipsita poveste de dragoste.

Vizionare: http://f-hd.net/pixels-o-aventura-digitala-2015-film-online-subtitrat-in-romana/



sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Ghost Rider: Demonul razbunarii


În America anilor 1800, Diavolul, Mefisto (Peter Fonda), îşi trimite vânătorul de recompense (creatia perfecta a diavoluli), Ghost Riderul, pentru a recupera contractul celor 100 de suflete malefice. Din cauză că natura contractului i-ar oferi lui Mefisto puterea de-a aduce iadul pe Pământ, „Riderul” refuză să-i ofere contractul. Un secol şi jumătate mai târziu, Mefisto ajunge la cascadorul de 17 ani Johnny Blaze(Nicholas Cage), care trăieşte o poveste de dragoste cu Roxanne(Eva Mendez), şi îi oferă şansa de ași vindeca tatăl de cancer pulmonar în schimbul sufletului său, iar Johnny „semnează” accidental contractul. A doua zi dimineaţă, Johnny se trezeşte şi descoperă că tatăl lui nu mai este bolnav de cancer, numai că, în aceeaşi zi, el îşi pierde viaţa în timp ce făcea o cascadorie cu motocicleta.
Johnny îl acuză pe Mefisto că l-a păcălit şi a cauzat moartea tatălui său, dar Mefisto consideră că partea lui din contract a fost îndeplinită. Mulţi ani mai târziu, Johnny  a devenit un cascador pe motocicletă faimos. El îşi reîntâlneşte iubirea din copilărie, Roxanne ,acum jurnalistă, cei doi stabilesc să iasă în oraş la o cină în acea seară. În acelaşi timp, Blackheart (Wes Bentley), diabolicul fiu al lui Mefisto, vine pe pământ însoţit de Gressil, Abigor şi Wallow, un grup de îngeri decăzuţi. Ei sunt demoni care au fost izgoniţi din Rai de Sfântul Mihail, iar Blackheart îi însărcinează cu găsirea contractului pierdut din San Venganza.
Între timp, Diavolul îl face pe Johnny noul Ghost Rider şi îi oferă sufletul înapoi în schimbul înfrângerii lui Blackheart. Johnny se transformă total în Ghost Rider şi porneşte lupta, iar între timp face rost de un lanţ cu puteri demonice pe care-l foloseşte pentru a-l omorî pe Gressil. În drumul spre ceilalţi aude o femeie ce este jefuită. El îl opreşte pe atacator şi îşi foloseşte cea mai puternică armă asupra sa „The Penance Stare”; o putere prin care sufletul omului este supus tuturor durerilor pe care le-au cauzat altora. Jefuitorul sfârşeşte într-o stare oribilă, mai rea decât moartea însăşi, ceea ce reprezintă „arderea” sufletului său.
Filmul se sprijină pe eterna lupta dintre bine și rău aceasta lupta fiind prezentată într-o maniera mai moderna, filmul este caracterizat ca fiind unul de:actiune / aventură /sf. 


vineri, 8 ianuarie 2016

I Frankenstein (Eu Frankenstein)


Un film foarte apreciat în anul 2014 Eu Frankenstein continua povestea de până acum într-o varianta mai modernă a filmului cu care ne-am obişnuit pană în prezent.
Filmului este cadegorisit de către critici cinematografiei ca fiind: Actiune / Fantezia / SF.
Acţiune este concentrată pe nişte demoni și monştri feroce care se luptă pentru putere (bine vs rău ,îngeri vs demoni) ,vechea poveste dar aici incepe partea intersanta.
Fortele binelui nu sunt reprezentate ca și îngeri nu defapt sunt reprezentate ca și gargui (creaturi înspăimântătoare menite să decoreze căderile și catedralele secolului al XVIII-lea).
Aici Frankenstein pe nume Adam este prins între conflictul celor doua rase. Acesta descopera un secret ascuns despre sine care îl poate ajuta sa schimbe deznodamântul luptei pentru vecie .
Doctorul Frankenstein reuşise sa aducă la viața monstrul dar nu reuşisete sa îi confere și un suflet acestuia.
Acest impediment le oferă demonilor o uriaşă oportunitate de a readuce regiunile căzute în iad în timpul marelui război.
Acest film este perfect pentru amatorii de filme dar și pentru cei care vor sa se delecteze cu un film extraordinar.











miercuri, 6 ianuarie 2016

Johnny Kapahala (Johnny Tunami 2)


Johnny Kapahala (Brandon Baker) se intoarce in Hawaii pentru a participa la nunta bunicului sau, legendarul Johnny Tsunami (Cary-Hiroyuki Tagawa). Adolescentul intampina o serie de probleme, cea mai mare fiind viitorul sau unchi, de 12 ani, Chris (Jake T. Austin) - aspirant la costumul unei echipe de dirtboarding intitulata 'Diavolii Murdari' sau 'Dirt Devils'.
Ştiu de-obicei nu spun asta în comentariile mele dar acesta este unul dintre patinele filmele copilăriei mele care mi-au plăcut și care chiar și acum îmi face plăcere să îl urmăresc mai ales varianta dublată în romană.
Sper ca și vouă sa vă placă și nu uitaţi că aştept comentariile și sugestiile voastre în legatură cu filmele sau poate chiar filme noi în rubrica de comentarii.


duminică, 3 ianuarie 2016

Big Hero 6 (Cei 6 super eroi)


O legătura specială se dezvoltă între Baymax, un robot gonflabil, de dimensiune mare, și fenomenalul Hiro Hamada. Atunci când un eveniment devastator se abate asupra orașului San Fransokyo și îl catapultează pe Hiro în mijlocul pericolului, el apelează la Baymax și la prietenii săi apropiați, dependenta de adrenalină Go Go Tomago, ordonatul Wasabi, magicianca-chimista Honey Lemon și suporterul Fred. Hotărât să descopere misterul morţii fratelui acestuia, Hiro își transformă prietenii într-o trupă de eroi high-tech numită Big Hero 6 (Cei 6 super eroi).


Ralph-Strică-Tot


Ralph-Strică-Tot, cea mai nouă animaţie marca Disney, este o comedie delicioasă şi palpitantă inspirată dintr-un joc video al anilor ’80. Ralph a fost întotdeauna în umbra lui Felix-Repară-Tot Jr, personajul principal pozitiv al jocului, care salvează mereu situaţiile critice şi devine astfel eroul preferat al tuturor. Sătul să fie mereu personaj negativ, Ralph preia controlul asupra situaţiei şi porneşte într-o călătorie prin mai multe generaţii de jocuri video pentru a dovedi că merită şi el la rândul său să fie un erou.