Maleficent

Prietenia dintre femei, chiar dragostea dintre femei câştigă vizibilitate. Femeile nu mai apar doar ca rivale, ci pot să se distreze împreună, să se ajute, să se ocrotească, să se aprecieze unele pe altele. (Vara asta a fost lansată şi comedia “The Other Woman” şi să ne amintim şi de “The Heat” cu Sandra Bullock şi Melissa McCarthy, în care avem de-a face cu această perspectivă a camaraderiei feminine – deloc nouă în viaţă, dar nouă în filme.) Au trecut decenii în care filmele Disney au îngroşat stereotipurile despre mama vitregă care îşi urăşte fiica mai tânără şi mai frumoasă şi despre prinţesele care se detestau între ele, chiar şi surori fiind, căci doar una putea câştiga regatul şi prinţul de vis. Ajunge! “Maleficent” vine să ne arate un triunghi de prietenie – şi hârjoneală – între trei zâne care cresc o prinţesă şi o relaţie complexă între o adolescentă energică şi curioasă şi naşa ei, femeia puternică şi neînţeleasă pe care o ia drept model în viaţă.

Poveştile pe care printulva Disney a început de-o vreme să ni le spună nu mai sunt unidimensionale şi fade. Ba chiar pot funcţiona ca pilde date celor mici, fiindcă nu mai sunt complet rupte de realităţile zilelor noastre. După “Brave” (animaţie co-produsă cu Pixar) şi “Frozen”, studioul vine cu o a treia poveste de dragoste adevărată care ocoleşte reţeta Disney, căci, din nou, nu e deloc o dragoste dintre făptura delicată a unei prinţese aşteptânde şi alcătuirea semeaţă a unui Făt-Frumos cuceritor. Cu un ton mai sumbru, dar aducând răspunsuri la nişte curiozităţi vechi, “Maleficent” e recomandabil copiiilor care merg deja la şcoală (mai mulţi părinţi care au vizionat filmul consideră că vârsta potrivită e +8 ani).
“Maleficent” e redarea basmului clasic “Frumoasa din Pădurea Adormită” din perspectiva ursitoarei care a blestemat-o pe Prinţesa Aurora să se înţepe în deget cu un fus, când va împlini 16 ani, şi să cadă într-un somn vecin cu moartea, din care numai sărutul cuiva care o iubeşte cu adevărat o va putea trezi. Animaţia Disney “Sleeping Beauty / Frumoasa din Pădurea Adormită” a apărut acum 55 de ani, ceea ce înseamnă că de prea mult timp povestea lui Maleficent a rămas sub tăcere.

Maleficent si Aurora
Pentru că nu prea aveam habar ce a făcut şi cum a trăit Maleficent înainte să apară la castel şi să-şi rostească dubiosul blestem (care sună, nu-i aşa?, improvizat pe moment), filmul live action ne spune ce i s-a întâmplat. Vedem lumea prin ochii ei, mai întâi verzi şi puri ca o poieniţă şi apoi verzi, înveninaţi şi scăpărători. Ella Purnell e Maleficent în adolescenţă, iar apoi Angelina Jolie preia personajul şi-l dezvoltă într-unul pe care îl putem înţelege, admira şi îndrăgi.
Scenariul a fost scris de Linda Woolverton, care a mai colaborat cu Disney pentru apreciatul “Lion King”, cealaltă adaptare de basm cu o frumuseţe greu încercată – “Frumoasa şi Bestia / Beauty and the Beast” şi pentru versiunea cel puţin discutabilă “Alice in Wonderland” regizată de Tim Burton. Povestea imaginată de Woolverton dă răspunsuri neaşteptate unor dileme, dar ne lasă cu altele. Maleficent creşte orfană (asta nu ni se explică) într-un tărâm luxuriant şi magic, plin de creaturi CGI, în vecinătatea unui regat al oamenilor invidioşi şi avari.
Scenele introductive seamănă cu zborurile călare pe creaturile cu coadă neuronală din “Avatar” căci Robert Stromberg, regizorul care debutează cu “Maleficent”, a lucrat ca designer de producţie la “Avatar”-ul lui James Cameron, la “Alice in Wonderland” de Tim Burton şi “Oz the Great and Powerful” de Sam Raimi. Dacă vă amintiţi, Alice şi Oz au fost înconjuraţi – ba chiar înghesuiţi – de o mulţime de creaturi fantastice generate prin animaţie computerizată. Ei bine, cu Maleficent, Stromberg se dezlănţuie şi populează lumea din regatul Moors cu şi mai multe şi mai felurite arătări.

Maleficent in copilarie
Zână bună şi înaripată, Maleficent e într-o perfectă armonie cu fauna şi flora regatului ei. Încă din copilărie, se împrieteneşte cu Stefan, un băieţel care reuşeşte să se strecoare dintr-un regat în altul. Maleficent e cucerită atunci când Stefan, care e sărac lipit, îşi azvârle inelul de pe deget pentru a putea să-i strângă mâna amicei sale, după ce află că metalele le ard pe magicele zâne. Din păcate, Stefan uită apoi să o mai viziteze pe Maleficent şi creşte pierzându-şi sufletul în ambiţiile de a obţine bogăţia şi puterea. Dacă ar fi avut norocul lui Arwen din “Lord of the Rings” să întâlnească un tip precum Aragorn, alta ar fi fost soarta lui Maleficent.
Aşa cum se întâmplă de multe ori cu femeile, Maleficent rămâne îndrăgostită şi în absenţa lui Stefan, care i-a spus cândva că sărutul lor e unul de dragoste adevărată. Când acesta reapare, după mulţi ani, cu planuri ascunse, ea nu-şi poate închipui că el ar putea să-i facă vreun rău. Pentru a-şi cuceri succesiunea la tronul regatului oamenilor, Stefan îi retează aripile lui Maleficent, sperând să o anihileze. Trădarea şi pierderea libertăţii (şi a unei părţi din identitate) o transformă pe Maleficent într-o vrăjitoare rea. Însă chiar şi umplută de venin, ea îşi păstrează un simţ al corectitudinii şi felul ei de a fi rămâne de-o complexitate magnetică. Atunci când o blestemă pe prinţesa Aurora să doarmă până ce va fi sărutată de cineva care o iubeşte cu adevărat, o face pentru a-i arăta lui Stefan cum se simte cruzimea cu care el a tratat-o. Tot într-o asemănare cu franciza populată de hobiţi, gnomi, elfi, orci şi Gandalf, Maleficent are şi ea propria sa armată de arbori! (Căci nimic nu se pierde, totul se transformă, iar ideile sunt cel mai simplu de reciclat.)
Armata de copaci
În cei 16 ani de când Aurora e blestemată şi până să aibă efect blestemul, Stefan îşi trimite fiica în pădure, departe de toate fusurile de tors, să fie crescută de cele 3 zâne bune, care funcţionează ca un trio de mătuşi zăpăcite, guralive şi nepricepute, dar cu cele mai bune intenţii. Maleficent nu se poate abţine să nu vegheze de la distanţă asupra Aurorei, mai întâi pentru a se distra pe seama ei şi a zânelor, dar în cele din urmă pentru a o proteja pe “mica bestie”, care ajunge să-i ia ceea ce a mai rămas din inima sa frântă. Prinţesa creşte cunoscându-i umbra lui Maleficent, pe care o consideră naşa ei magică (în engleză, “fairy god mother”, e mai plin de înţelesuri) şi armonizându-se perfect cu vietăţile din regatul cel fermecat. (Bătaia cu noroi dintre melc-broscozaurii ceia, Ella Fanning/Aurora şi Angelina Jolie /Maleficent e cel mai distractiv moment al filmului!).
Atunci când vine vremea să se împlinească blestemul, Maleficent îşi regretă deja de mult răzbunarea impulsivă, însă, pentru că e convinsă că iubirea adevărată nu există pe lume, crede că nu-şi poate salva protejata. Când Aurora cade în somnul cel adânc, Maleficent o pupă pe creştet în semn de rămas-bun şi-i mărturiseşte că nu va trece nicio zi în care să nu-i fie dor de zâmbetul ei luminos, iar asta schimbă cu totul povestea… Bine, prinţesa e sărutată şi de prinţ, dar cui îi mai pasă?